Plec stand

Cum vine aia? Sa explic, e diferenta aia de care m-am lovit toata viata intre ce este si ce ar trebui sa fie.

Primesc un telefon, voce agitata:

"Salutare esti gata? Eu am scos masina din garaj, am aranjat tot echipamentul, si pe-al meu si pe al tau, mancarea, cozonacii ouale, tot ce mai trebuie, trec sa ii iau pe ceilalti, si ajung la tine";

eu: "AAaaaaA...stai asa...pai....eu acum am ajuns acasa....si n-am....",

"ce n-ai?"

eu: "Pai...nusj....nu prea am nimic....adik...ma rog...am....un rucsac....niste haine aruncate, si nu unde trebuie ci prin toata casa....deci...aaaaa....mai dureaza...."

"pai cam cat, ca ar trebui sa plecam...noi suntem gata!"

eu: "Mda....inteleg problema...da...ai dreptate....vin...vin?! as bea un vin!".

Realitatea cruda: In loc ca rucsacul meu sa fie la usa aranjat frumos, de el sprijinite cortul, sacul de dormit, izoprenul, cana la purtator-aaah sa nu imi uit cana, fara echipamentul de TSA (noroc ca juma' de bagaj mi l-au facut altii altfel plecam odata cu invierea Domnului) lucrurile stau altfel, ma rog, lucrurile si eu.

Eu, persoana activa de felul meu, cu suficienta energie in general, azi nu am chef...Azi as vrea sa stau, fratee dar sa stau cum nu am mai stat de mult...intr-o stare fizico-neuro-vegetativa pana cand tot eu voi vrea sa ma ridic de acolo. Nu am inteles eu niciodata de ce lumea se plange ca tre sa isi faca bagajul, mi se parea cel mai usor lucru din lume, stiu foarte bine ce imi trebuie, le iau, le indes acolo, sar cu picioarele de cateva ori in el si gata...Dar azi...sa mai si sar? e greu....mult prea greu. Ma duc sa mai stau un pic ca pana si gandul m-a obosit.