Sindromul babei de la etajul 4

Nu stiu altii cum sunt, dar pe mine ma …grija de mine. Oricat de egoista as parea, nu sufar de sindromul babei de la et 4. Ce, voi nu o stiti? E baba aia cu 3 pisici care e ca soarele, la aceeasi ora in acelasi punct. La ea sunt 3 locuri fixe, la geam, la usa, (cred ca se uita mai des prin vizor decat prin ochelari) si in fata scarii blocului. E tanti aia de-mi stie programul mai bine decat mi-l stiu eu, are si ea utilitatea ei, sa nu fim chiar rai, de exemplu daca vii seara mai afumat din oras,si a doua zi nu stii ce ai facut cu cheile de la interfon dupa ce ai deschis usa, o intrebi. Pe ea o mai inteleg, are o 100 de ani, e pensionata, singura, mai baga astia reclame intre telenovele, e singura ei forma de socializare.

Bai nene, dar ce ma depaseste total este faptul ca sunt oameni de-o varsta cu mine care par a suferii de acelasi sindrom si nu mai pot ei, de ce si cand fac eu chestii, de ce le fac asa si nu altfel. Azi am auzit cea mai tare parere. E venita de la cineva care nu are nicio treaba, sau daca are, si-o organizeaza cum are el chef, nu semneaza condici, se trezeste cand are chef si toata ziua e a lui, cica trebuie sa imi vad prioritatile. Asta in conditiile in care era vorba de semnat alta condica, (se pare ca viata mea este parametrizata de condici), intr-un loc in care se presupune ca ar trebui sa ma duc de placere, pentru ca e vb de un hobby, nu e vorba de painea de pe masa. Frate!! Nici nu ma gandeam ca in epoca asta mai e lume care are atata timp incat sa stea dupa posteriorul altcuiva, ce e drept simpatic, dar totusi al altcuiva. 

Am multe lacune in viata, nu inteleg o gramada de lucruri, poate sunt usor retarda, poate neuronul meu unic la propriu si la figurat nu poa’ sa perceapa cum poti sa invadezi viata altcuiva, oricine ar fi, orice treaba ai avea cu el. Lasa-l intai sa te primeasca langa el, lasa-l sa te cunoasca, lasa-l sa se deschida in fata ta si poate atunci mai stam de vorba.  

Auzi!!! Sa imi prioritizez viata!!! Pai sa ne gandim cam cum facem asta. Ma trezesc la 7, ma spal, ma-mbrac, poate apuc sa iau si o gura de cafea pana ies din casa, ce-as putea sa scot de aici? Ar trebui poate sa nu ma mai spal, ca daca nu ma-mbrac nu mai ajung la serviciu, in cel mai bun caz poate ajung pe la nebuni, daca nu la politie. Buun, ajung la serviciu, semnez condica, in ultimul timp mult prea devreme pentru mine. Ce-as putea elimina pana acum? Cam ce ar putea trece pe locul 2? 

Ma-ntorc acasa la 5 juma. Mananc. Dap, as putea sari peste asta, la ce-mi trebuie, mai bine merg eu sa vb despre nimic o ora juma, asa, ca sa mai fac un act de prezenta inutil. Apoi am 2 variante, ori raman acasa, deoarece la un moment dat mai trebuie sa spal, sa fac curat, sa imi termin chestii nerezolvate, eventual sa dorm mai mult de 6 h, sau plec in oras cu alti oameni, cei de care imi e dor... Groaznic, cum imi permit, cand sunt obosita si sunt oricum altii care stiu ca pentru mine e mai bine sa merg in anumite locuri, sa fac fix aia, sa dreg aia, doar am mancat din aceeasi farfurie la gradinita, ne jucam in tzarana cu aceeasi….lopatica, si e normal sa stie clar ce e mai bine pentru mine.…pai uite asa, imi permit…ca desi pare aberant, am o viata personala care imi place sa ramana asa, foarte personala pentru majoritate si oricat de ciudat ar fi, imi doresc sa am aproape oameni care nu imi fac planuri, care nu ma conditioneaza, cu care sa ma intalnesc, sa beau o bere,  sa ma relaxez si sa nu mi se faca teorii evolutioniste despre cum ar trebui sa imi fac eu planurile in viata.

Acest tip de comportament, are un frate siamez, ei nu pot fi despartiti oricat de mult ar avansa chirurgia plastica, merg brat la brat si creeaza sila exact in locurile si in momentele in care ar trebui sa te duci cu cea mai mare placere din lume. Il are si baba de la etajul 4, si anume nevoia de a impartasi concluziile-ti personale cu ceilalti.

Adica, dupa ce organizezi tu viata altora, dupa ce stai tu om major, vaccinat, cu studii superioare, acceptat in sociatate si analizezi “la rece” ce face bunul si vechiul tau prieten de 2-3 saptamani, fugi repede, repede la cel mai apropiat biped, cu aceeasi nevoie de a pierde timpul  sa ii dai raportul cu cat mai multe detalii posibile, cu un spirit critic cat mai acut. Practic il ajuti, acum el nu trebuie sa mai stea sa elaboreze psihanalize, rapoarte de stare, le ia direct, ca si cum s-ar duce la exemen cu servita-n buzunar. 

In acelasi timp, celalalt individ facea aceelasi lucru plin de insemnatate, se face schimbul de rapoarte si gata, cel putin 2 persoane au fost catalogate, parafate si indosariate. Va dati voi seama cam cat randament dai asa? Cam cati oameni cunosti tu ca pe propriul tau buzunar? Acum realizez eu, ca de fapt nu se pierde timp, se castiga. Asa ai timp sa faci planuri si pt cei din jur.

Dupa ce ai trecut si aceasta etapa si ajungi la un nivel atat de ridicat de apropiere cu persoana respectiva, mi se pare normal ca nu il poti lasa asa, mai ales ca sunteti extraordinar de buni prieteni si in aceasta calitate, este logic sa il judeci, e o forma critica doar, chiar constructiva, pe care tu, om serios si foarte atasat si sufletist esti de-a dreptul dator sa o faci. Omul ala trebuie sa inteleaga ca e cam praf asa, ca e undeva sub nivelul tau existential, dar noroc ca are pe cineva in viata lui sa il lumineze, noroc cu tine, suflet altruist si om cu coloana vertebrala ca m-aduci pe mine, oaie neagra si ratacita pe calea cea dreapta. 

Mai exista si varianta upgradata, sa ii zicem "sindromul babei de la etajul 4 var 2.0", asta m-a amuzat teribil, recunosc ca pana acum nu am mai intalnit-o, cel putin nu atat de direct, cand ti se zice: "uite am vorbit si cu celalalt si ne-am dat noi seama ca ar trebui sa faci altfel, ca noi aveam alte asteptari de la tine..."  

In acel moment m-am intors la divinitate si am zis: Doamneeee!!!, Doamneeeeeeeeee!!!  Iti multumesc ca am in jurul meu oameni care isi fac timp pentru mine, nu unul, mai multi, care sunt ingrijorati ca nu mi-am atins stacheta ridicata special pentru mine, sunt atat de importanta pe planeta asta, de acum incolo chiar contez pentru societate, sunt un om complet incercuit de oameni minunati, care ma accepta asa cum sunt, care se bucura de ce le pot darui eu la randul meu, nici macar nu realizasem pana in acest moment... De acum incolo, imi voi rearanja acele mult prea discutate prioritati astfel incat toti cei care au o relatie sexuala intensa cu grija de mine sa fie profund multumiti!!

E perfect acest sistem, e ca si cum ai acumula atata experienta intr-un timp atat de scurt, incat  la minunata varsta de 30 de ani ai fix aceeasi experienta pe care o are baba de la etajul 4 cu cele 3 pisici ale ei si imprevizibila precum rotatia Pamantului in jurul soarelui.