marți, 3 mai 2011

Carul din poveste

Caru’ nu s-a rasturnat in Caracal, sau nu numai acolo, exista cate un car peste tot, imi este din ce in ce mai clar.
Ca sa demonstrez acest lucru, am sa va spun o poveste:

A fost odata ca niciodata un drum cu hartoape si poduri precum muntii de beton in parcuri. Si cum se plimba carul indesat cu oameni selecti, docenti, mari ingineri si economisti pe cararile proiectarii de lucrari de arta (caci asa se cheama podurile pentru cine nu stie), intr-o clipa de neatentie, a venit o buturuga mica mica, indesata cu legi si normative, stasuri si eurocode-uri de care ei habar nu aveau. Au incercat ei sa tot fenteze ciotul, au tras de hamuri, a mugit boul : “Lasa dohmne ca merge si-asa!!” dar in zadar…Roata a agatat mormanul de legi, pe undeva pe un drum langa fosta capitala europeana si uite-asa carul s-a dat peste cap si cei asemenea oamenilor din orasul cu puscaria pe strada Libertatii s-au rasturnat.
Eheheei dragii mei, daca ar fi fost lucrurile simple, povestea s-ar fi oprit aici si nu am mai fi avut nimic de zis, dar, dupa ce eroii nostri au cazut pe buzunarul burdushit cu pungutza cu 2 vile, 2 x tz conturi, s-au ridicat, au mugit la unison, au facut breinstorminguri si dupa ce s-au dat de 3 ori peste cap precum Zmeuceanu, cel ce se lupta cu Greul, s-a aprins beculetzul, mic, mic, prapadit si timid deasupra capului folosit numai pentru sprijinirea ochelarilor de soare, si asa a aparut un mic magarush in povestea noastra.
Magarushu’ cu buze sub forma de palnie ce imbratiseaza cu toata dragostea orice fel de posterior directoral, cu o nevoie acerba de a relata la cald tot ce misca-n tara asta, raul, ramul, era si foarte bine cunoscator de buturugi, ca si el era cam lemn asa.
Era un magarush special, caci el toata viata a stat pe la radacini si a invatat tabele si coeficienti pe de rost, cum ii sta bine oricarui inginer adevarat, gata sa ia decizii, sa faca planninguri pline de poveste, sa ne dea target-uri provocatoare.
In afara de magarushi, inhamati la caruri alegorice, printese si regi ce tin fraiele unui imperiu construit din materiale ce folosesc mai mult ca ingrasamant decat ca stabilitate pentru fundatii rezistente, mai avem si micuti Jim-i (vezi Tom Sawyer si Huckleberry Finn) lucratori pe plantatia de armaturi longitudinale, etrieri plantati neaparat la distante de tz virgula n zecimale deoarece proiecatarea de “lucrari de arta” executate din  sute de tone de beton este foarte strans legata de magazinul ala, de unde multi din eroii povestii ar trebui sa intre sa isi cumpere xanax, distonocalme si alte pastile aducatoare de liniste sufleteasca macar, deoarece la mansarda oricum nu se mai aude de prea mult timp vreun clinchet de coplotel care sa deranjeze cumva cu vreun concept nou, cu vreo viziune noua...
 Dragi copii, deoarece in povestea noastra motto-ul de baza este “De ce sa fie simplu cand se poate complicat”, Jim-ii sunt surprinsi in fiecare zi de scrisorele cu un umor englezesc deosebit de accentuat pe care acestia stiu sa il aprecieze la adevarata-i valoare:

“Activitate 28.04.2011 pentru proiectul tz/2011
Termen de predare 18.05.2011 ora 12:00 (14 zile jumatate=116 h)
Livrabil:
*Partea desenata conform borderou si planificare
In urma evaluarii activitatilor anterioare am observat o evolutie pozitiva, evaluare pe care am discutat-o si cu S si astfel ti-am pregatit o provocare care sunt  sigur ca nu-ti va creea probleme de niciun fel. Astfel m-am gandit sa coordonezi obiectul…..la lucrarea….. Astfel te rog sa gasesti atasat borderoul si planificarea pentru realizarea partii desenate acestui obiect.
Mersi frumos. O saptamana cu spor.”

Plin de motivatie si mobilizati la maxim, cu ocheanele atintite pe ei, sherbii se ridica de jos unde in prealabil s-au tavalit de ras la citirea bancurilor sosite pe cale aeriana, se sterg de praful lasat in urma de magarushul ce si-a scuturat inteligenta pe lanurile in care acestia isi desfasoara activitatea, deschid ochii si incearca sa comunice urgent cu oameni la care peste nivelul umerilor mai exista activitate cerebrala.
Surpriza!!! Toate caile de comunicare au fost blocate, toate drumurile catre o urma de inteligenta s-au infundat. Strang din dinti, cauta o scapare, incearca sa fuga, iau macetele si incep sa taie bare de armatura intr-o disperare necontrolata, se uita in spate, sunt urmariti pe toate caile, se zbat, cauta ocolisuri, ferestre deschise, se sufoca inecati de „provocarile” silnice, se ridica din nou, de data asta fara zambet pe buze… Se indreapta catre parcela lor si incep sa scrie povesti...   

4 comentarii:

ex Jim spunea...

Eheee....cunosc povestea asta, am trait-o chiar din plin vreo 5 ani, desi daca ma gandesc mai bine la intensitatea cu care am prestat, n-as gresi daca as dubla perioada.
Imi pare rau ca n-am apucat sa-mi pun si eu la adapost una din putinele scrisori ce-mi erau adresate, dar eram ocupata cu ingurgitarea pastilelor aducatoare de liniste sufleteasca.
Am spus putinele scrisori nu pentru ca aveam eu parte de un alt tratament decat ceilalti Jim-i, ci pentru ca ma situam intr-un loc “privilegiat” asa incat eram imediat in biroul capetelor luminate avand parte live de prestatiile lor...si ce prestatii…talentate capete ce sa zic, atat de talentate incat intr-o buna zi n-au mai facut fata umilele mele pastile si-am fugit de-am mancat pamantul.
Si ce bine este azi...fara pastile, fara mari manageri nascuti peste noapte, fara doctori docenti, fara ilustre scrisori DAR cu ferestre deschise larg… yuhuuuu ce bine!
Jim-ii mei, va astept la plecare…:)

loria spunea...

Pai vezi tu, nu e chiar asa, acum pierzi distractia extinsa pana la etajul 2 al palatului de clestar. Daca pe vremea in care tu locuiai in pivnita lucrurile erau divizate, si tu traiai sub patronatul printeselor si al "Albelor-ca-zapada" mancatoare de mere dietetice iar noi sub cel al boului tragator de car, acum toata lumea salasluieste la umbra magarushului care pashte linistit veghindu-ne atent de sub agenda lui, izvor de informatii pretioase. Distractia a crescut exponential, si ce mai radem noi acolo, precum Harap-Alb-ul.

ex Jim spunea...

Distractia aia pe care am trait-o am simtit-o pana in maduva oaselor, o sa-mi amintesc de ea mult timp de acum incolo.
Daca atunci am avut mare noroc ca n-am ajuns sa aud voci peste tot, sunt absolut convinsa ca odata cu venirea magarushului plecam de acolo in camasa de forta.
Iti dai seama ca atentia printeselor si “Albelor ca Zapada” acum ar fi fost indreptata in totalitate catre Jim-ul din pivinta?
Pe vremea cand magarushul pastea linistit pe alte meleaguri macar isi mai aduceau aminte capetele regale ca mai au alti Jim-i si pe la etajul 2 si astfel ma mai slabeau si pe mine cateva minute, asa incat puteam sa mai trag o gura de aer, sa ma mai indrept putin si sa astept umila pana la noi ordine, curioasa fiind cumva, de pozitia corpului pe care urma s-o am in urmatoarea zi.

loria spunea...

Esti prea inversunata...Nu e cazul, sincer, trebuie sa privim partea buna a povestii noastre, partea ca la plantatia de la etajul 2 inca mai exista oameni de poveste, partea ca inca mai plec dintre lanuri cu lacrimi in ochi de cat rad de capeteniile palatului, mai sunt aceste minunate scrisorele ce imi aduc aminte de perioada in care eram copchila balaie si imi toceam coatele prin primele banci ale scolii... Nu putem fi asa rai si sa nu vedem intotdeauna partea plina a paharului, macar inainte sa il dam pe gat si sa zicem: "ce-o fi o fi"

Trimiteți un comentariu